COMUNICAT poziție privind concesiunea gărilor și stațiilor auto

Uniunea Transportatorilor și Drumarilor consideră parteneriatul public privat de concesiune a gărilor și stațiilor auto drept o tranzacție străină intereselor transportatorilor și a călătorilor, concepută și adjudecată defectuos. Solicităm insistent acțiuni efective din partea organelor de anchetă pentru tragerea la răspundere a decidenților și executanților acestui act condamnabil al guvernului.

Găsim necesară revenirea gărilor auto în gestiunea statului, în calitate de condiție precedentă lansării unui program veritabil de modernizare și digitalizare a transportului de călători, cu acces transparent al operatorilor de transport la infrastructura gărilor, trecerea la taxele de peron, implementarea biletelor electronice și a voucherelor de mobilitate.

Este esențial ca revenirea gărilor auto în gestiune publică șă fie efectuată cu tot respectul față de lege, pentru că a remedia un abuz prin alt abuz nu e nici judicios, nici temeinic.

Nu mai puțin importantă este asigurarea continuității serviciilor de transport de călători și respectarea incontestabilă a drepturilor transportatorilor în cadrul exercițiului de tranziție.

Lasă un comentariu