Reguli noi și proceduri simplificate pentru transportul mărfurilor periculoase
Guvernul Republicii Moldova la şedinţa din data de 3 decembrie 2025 a actualizat regulamentul (aprobat anterior prin Hotărârea Guvernului nr.589 din 2017) privind transportul rutier de mărfuri periculoase pentru a se asigura că regulile aplicate în Republica Moldova sunt pe deplin conforme cu standardele europene şi transpun parţial Directiva (UE) 2022/1999 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind procedurile unitare de control în transportul rutier de mărfuri periculoase (codificare), CELEX: 32022L1999,.
Noile prevederi simplifică procedurile și definesc clar responsabilitățile autorităților de reglementare, ceea ce va contribui la îmbunătățirea siguranței pe drumurile publice naționale.
Astfel, procesul de eliberare a permiselor pentru transportul de mărfuri periculoase va fi simplificat, iar încălcările vor fi clasificate conform modelului european, cu categorii și criterii uniforme.





