Ședința Comisiei Mixte moldo-ucrainene în domeniul transportului rutier internațional
În perioada 06–07 august 2025, la Chișinău a avut loc ședința Comisiei Mixte moldo-ucrainene în domeniul transportului rutier internațional.
Rezultatele ședinței:
Transportul de mărfuri:
• menținerea regimului liberalizat până la 31 decembrie 2027 pentru transportul bilateral și tranzitul de mărfuri;
• inițierea negocierilor pentru semnarea unui nou Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei în domeniul transportului rutier internațional;
• confirmarea contingentului de 7.000 autorizații pentru transportul de mărfuri în/din țări terțe pentru anul 2026.
Transportul de persoane:
• stabilirea unei perioade de 5 ani pentru autorizarea noilor rute regulate;
• deschiderea, modificarea sau prelungirea rutelor regulate internaționale doar în baza solicitărilor autorităților competente ale Părților;
• prezentarea de către operatorii de transport, în termen de 20 de zile, a autorizațiilor originale eliberate de partea ucraineană pentru confirmarea rutelor menționate în Anexa 2;
• efectuarea schimbului lunar de informații din sistemul electronic „eCherha” privind operarea serviciilor regulate de către operatorii de transport;
• stabilirea procedurii de închidere a serviciilor regulate care nu sunt operate, ținând cont de necesitatea asigurării unor servicii durabile pentru pasageri, în conformitate cu orarele de circulație autorizate;
• acordarea unui termen de 90 de zile pentru încheierea unui acord cu un alt partener, în cazul operatorilor de transport care demonstrează deservirea rutelor.
În cadrul ședinței, părțile au semnalat mai multe probleme în domeniul transportului rutier internațional de persoane, inclusiv:
• lipsa operării unor servicii regulate pentru o perioadă mai mare de 7 luni;
• utilizarea de către operatorii de transport a 2–3 autobuze pentru un singur serviciu regulat;
• completarea eronată a datelor privind actele permisive pentru trecerea frontierei în sistemul „eCherha”;
• transportul ilicit de persoane cu vehicule de 6–9 locuri.
Recomandările Agenției Naționale Transport Auto:
Agenția atenționează operatorii de transport asupra respectării stricte a condițiilor de efectuare a transportului rutier internațional de persoane și recomandă:
• reluarea deservirii rutelor regulate, până la 01 septembrie 2025, de către operatorii menționați în Anexa 5 la Protocolul ședinței, în caz contrar acestea vor fi închise;
• operarea fiecărui serviciu regulat cu un singur autobuz, în baza unei autorizații;
• efectuarea transportului de persoane prin servicii ocazionale doar cu vehicule cu mai mult de 9 locuri, conform prevederilor Acordului INTERBUS;
• înregistrarea în sistemul „eCherha” a actelor permisive corespunzătoare tipului de transport efectuat: autorizație pentru servicii regulate, autorizație pentru servicii ocazionale sau Carnetul INTERBUS (în cazul serviciilor ocazionale liberalizate).
Pentru informații suplimentare referitoare la deciziile adoptate, consultați Protocolul ședinței Comisiei Mixte moldo-ucrainene în domeniul transportului rutier internațional din 06–07 august 2025, publicat pe pagina web: www.anta.gov.md .