De la 1 iulie 2026 Țările de Jos au introdus un nou sistem de taxare rutieră.
Agenția Națională Transport Auto aduce la cunoștința operatorilor de transport rutier că, începând cu 1 iulie 2026, Țările de Jos aplică un nou mecanism de taxare rutieră. Acesta vizează vehiculele destinate transportului de mărfuri cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone și va înlocui actualul sistem Eurovinieta.
Taxa va fi calculată în funcție de numărul de kilometri parcurși pe rețeaua de drumuri cu plată și clasa de emisii CO2. Valoarea taxei va fi mai redusă pentru autovehiculele cu emisii scăzute și va varia în funcție de perioada stabilită de autoritățile olandeze, după cum urmează:
• 1 iulie – 1 septembrie 2026 (se vor aplica tarifele inițiale);
• 1 septembrie 2026 – 1 ianuarie 2027 (se vor aplica tarife reduse);
• tarifele pentru anul 2027 vor fi anunțate de autoritățile olandeze în luna octombrie 2026.
Astfel, până la 1 iulie, fiecare camion trebuie să fie echipat cu o unitate de bord (OBU), în baza unui contract încheiat cu furnizorul de servicii de taxare autorizat pe teritoriul Țărilor de Jos. Autoritățile vor efectua verificări pentru a se asigura că vehiculele dispun de unități OBU funcționale și taxele rutiere sunt achitate.
Menționăm, că nerespectarea obligațiilor aferente noului sistem de taxare va fi sancționată:
• pentru lipsa contractului cu un furnizor autorizat de servicii de taxare – amenda va constitui 800 euro;
• pentru utilizarea unei unități OBU deconectate, nefuncționale sau atribuite unui alt vehicul – amenda va constitui 500 euro.
În primele șase luni de aplicare a sistemului, cuantumul amenzilor va fi redus cu 50%.
De asemenea, recomandăm operatorilor, care folosesc deja servicii europene de taxare electronică, să verifice dacă este necesară extinderea contractelor pentru a include și sistemul de taxare olandez.
Informații suplimentare privind valoarea taxei rutiere, furnizorii autorizați și procedurile de înregistrare sunt disponibile pe portalul oficial al autorităților olandeze, la următorul link: https://www.vrachtwagenheffing.nl/en.
Sursa: https://anta.gov.md/





