Start depunerea cererilor de participare la repartizarea autorizațiilor multilaterale CEMT pentru anul 2023

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) informează operatorii de transport rutier internațional de mărfuri, că cota autorizațiilor multilaterale CEMT alocată Republicii Moldova de către Forul Internațional de Transport (FIT) pentru anul 2023 constituie:
– 1300 autorizații CEMT pentru unitățile de transport ”EURO V sigur” și
– 980 autorizații CEMT pentru unitățile de transport ”EURO VI sigur”.

Astfel, cererile pentru participare la repartizarea autorizațiilor multilaterale CEMT pentru anul 2023 pot fi depuse de către operatorii de transport rutier internațional de mărfuri prin intermediul Sistemului Informațional „e-Autorizație transport”.
Solicitările depuse în cerere pentru numărul de autorizații multilaterale CEMT, inclusiv cu indicarea statelor nerestricționate, se vor indica obligatoriu cantitativ pentru categoria selectată de vehicule ”EURO V sigur” și/sau ”EURO VI sigur”.

Termenul limită pentru depunerea cererilor este data de 31 octombrie 2022, ora 17.00.

ANTA anunţă, că:
– pentru informații suplimentare privind completarea cererii online prin intermediul sistemului informațional ”e – Autorizație transport” accesați ghidul-video la următorul link: https://youtu.be/4k1uOokcfq0?t=3385 ;

– operatorii de transport care au întrebări de procedură privind condițiile de depunere a cererilor apelați nr. de tel: (022) 320959 și (022) 440445;

– pentru suport tehnic apelați Secția tehnologiei informației și comunicațiilor al Agenției la nr. de tel.: (022) 497514.

Lasă un comentariu