VOLUMUL TRANSPORTURILOR ÎN MOLDOVA A CRESCUT CU 1,5%
Chişinău, 19 noiembrie ( INFOTAG ). În ianuarie-septembrie, întreprinderile de transport din Moldova au transportat circa 13,8 mil. tone de mărfuri, ceea ce este cu 1,5% mai mult faţă de perioada similară a anului 2018.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică, aproape 3/4 din mărfuri au fost transportate cu transportul auto – 10,3 mil. tone (+5,3%). Volumul mărfurilor transportate pe cale ferată a constituit 3,3 mil. tone, fiind însă înregistrat un declin de 8,8%.
Cea mai mare creştere, de 30,3%, a fost înregistrată în transportul aerian – până la 1,2 mil. tone. Pe cale fluvială au fost transportate 99,7 mii tone de mărfuri, în creştere doar cu 0,5%.
Parcursul mărfurilor s-a majorat în perioada de raport cu 4,9%, depăşind la începutul lunii octombrie 3,663 mlrd. tone/km.
În domeniul transportului de pasageri a fost înregistrată o creştere de 1,5%, până la 77,9 mil. persoane. Cu autobuzele şi microbuzele au fost transportaţi cei mai mulţi pasageri – 74,5 mil. (+2,1%). În celelalte tipuri de transport a fost înregistrat un declin, mai ales în transportul feroviar – de 26%, până la 967,7 mii de persoane.