LA GUVERN VA FI CREAT UN GRUP DE LUCRU PENTRU SOLUŢIONAREA PROBLEMELOR TRANSPORTATORILOR
Chişinău, 29 iulie ( INFOTAG ). Problemele în activitatea transportatorilor auto au fost discutate miercuri în cadrul întrevederii online a prim-ministrului Ion Chicu cu un grup de conducători ai asociaţiilor de transportatori.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Guvernului, reprezentanţii transportului de mărfuri, pasageri şi taximetrie au vorbit despre problemele grave pe care le întâmpină în sectorul lor de activitate, printre care: concurenţa neloială, abuzul organelor de control, costul autorizaţiilor, restituirea accizelor, achitarea impozitelor în avans şi liberalizarea pieţei de asigurări.
Transportatorii au solicitat şi modificarea unor aspecte în actele normative şi legislative care ar putea exclude barierele ce le periclitează şi blochează activitatea. Dat fiind faptul că, criza pandemică a dus la scăderea cu aproape 50% a activităţii transportatorilor în ultimele cinci luni, aceştia solicită şi suport financiar.
Premierul Ion Chicu a declarat că, în măsura în care este posibil, Executivul va încerca să găsească soluţii optime de depăşire a dificultăţilor pe care le confruntă ramura transportatorilor.
“Ştiu că reprezentaţi unul din sectoarele cele mai afectate de pandemie. Dar trebuie să identificăm împreună soluţii şi facilităţi fiscale care ar reduce concurenţa neloială şi transportul ilicit. Pentru că vă încadraţi în categoria companiilor care au avut de suferit din cauza pandemiei, puteţi beneficia de cele 60% din volumul taxelor aferente salariilor. Mai mult, statul subvenţionează şi dobânda la credite”, a menţionat prim-ministrul.
Premierul a dispus crearea unui grup de lucru din care vor face parte reprezentanţi ai transportatorilor şi ai instituţiilor abilitate, iar pe 18 august va avea loc prima şedinţă a grupului de lucru, care va avea drept sarcină să examineze propunerile referitor la problemele abordate.