VOLUMUL TRANSPORTURILOR ÎN MOLDOVA A CRESCUT CU 2,8%
Chişinău, 17 septembrie ( INFOTAG ). În ianuarie-august, întreprinderile de transport din Moldova au transportat 9,9 mil. tone de mărfuri, ceea ce este cu 2,8% mai mult faţă de perioada similară a anului 2018.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică, cea mai mare parte din mărfuri au fost transportate cu transportul auto – peste 7,2 mil. tone (+5,8%). Volumul mărfurilor transportate pe cale ferată a constituit 2,6 mil. tone (-4,4%).
Volumul mărfurilor transportate pe cale aeriană a crescut cu o treime, până la 900 tone. Pe cale fluvială au fost transportate 71,1 mii tone de mărfuri (+1,3%).
Parcursul mărfurilor s-a majorat în perioada de raport cu 789%, depăşind la începutul lunii septembrie 2,798 mlrd. tone/km.
Transportul auto este cel mai solicitat şi la transportarea pasagerilor (autobuze şi microbuze) – aproape 58 mil. persoane, în condiţiile în care numărul total al pasagerilor a fost de 59,7 mil. Pe locul doi se află transportul auto – 897,7 mii, iar pe trei – transportul feroviar cu 805,7 mii de pasageri